„Totdeauna ne cunoaştem prima iubire! Niciodată pe ultima…” (Ion Ghelu Destelnica)

Femeia cu ochi de Rai.

Nu l-aş fi cunoscut niciodată, poate, dacă la sfârşitul liceului, tatăl meu – director de şcoală primară şi de cămin cultural într-un cătun prăpădit de pe valea Siretului – nu m-ar fi pus să încropesc o echipă de teatru cu ţăranii din sat, ca să aibă „activitate culturală” când veneau inspecţiile de la raion…

S-a întâmplat că tocmai se derula un mare festival de teatru de amatori care avea să adune pe sute de scene 11.000 de suflete – „câţi ţărani au murit în 1907!” – aşa suna sloganul, şi iată-ne cu echipa-n căruţe, mergând la faza raională, apoi – cu trenul! – la cea regională de la Bacău şi la Bucureşti – unde luam un premiu naţional pentru regie! Ceea ce avea să-mi marcheze ireversibil destinul…

Şi totul a fost posibil pentru că încă de la început ne-a văzut, ne-a selecţionat, ne-a îndrumat, ne-a ocrotit bunul, blândul, generosul Ion Ghelu Destelnica – el însuşi autorul unei piese premiate cu acel prilej, care avea să lanseze un nume sonor în teatrul românesc: regretatul Sandu Simionică.

A urmat plecarea la Bucureşti, facultatea, peregrinările prin teatrele ţării; îl întâlneam cu o plăcere constantă când veneam în vacanţe sau pur şi simplu treceam prin Bacău – din ce în ce mai rar, cu anii – la fel de bonom, la fel de tânăr şi mereu îndrăgostit de „femei cu ochii de Rai”, cum scrie undeva –  sau tropotindu-i prin suflet făpturi „încălţate-n crini şi clopote” – cum spune altundeva – dar niciodată mânios, niciodată învins, totdeauna cu acelaşi zâmbet larg pe chip – deşi, cu vârsta, parcă ghiceam în el un veşnic perdant…

Am aflat abia acum că scria şi poezie – o poezie densă, luminoasă, cochetând cu metafizica – pregătindu-şi, parcă, elegant şi cultivat, trecerea în lumea de dincolo…

Nicoleta ToiaCuvânt înainte, volumul „Ion Ghelu Destelnica: Simfonie pe nisip sau Bocet pentru moartea planetei” (Princeps Edit, 2002, ISBN: 973-85706-6-2)

(1941-2003, Nicoleta Toia a absolvit IATC în 1969, urmând atât teatrologia cât şi regia de teatru. A desfăşurat o bogata activitate artistică şi publicistică, montând spectacole în numeroase teatre ale ţării. În ultimii ani, s-a dedicat relaţiilor cu Republica Moldova, în cadrul Fundaţiei Culturale Romane, a cărei colaboratoare a fost. A montat peste 80 de spectacole de cele mai diverse genuri, cu piese din dramaturgia naţională şi universală, dinamismul şi acurateţea stilistică asigurandu-le succesul.)

 

Ion Ghelu Destelnica:

 

Cerb alb

Doamnei mele, Silvia Ghelu

 

Mult am prea iubit

prea fugare linii…

mîna mi-a orbit,

pipăind, lung, crinii.

 

Dragostea ne pierde

dincolo de timp;

iarba, – soare verde

peste anotimp.

 

Plînge carnea, plînge…

Ţipă lung, din vis,

pe-un apus de sînge,

un păun ucis.

 

Doina nu mai suie

păsări şi octave;

mi-au bătut în cuie

aripe bolnave.

 

Tîmpla-mi cade-n seară,

grea, peste trecut…

Fetele-mi coboară

fluierul în lut.

 

…Înfrunzeşte lemnul

ultimul suspin;

tu încearcă-mi sternul

cu trei lănci de crin!

 

Urcă-n mine, poate

noaptea nefiinţei…

inutil să-mi scoţi

cuiele, cu dinţii.

 

Zeii mei flămînzi

mă pîndesc de-aproape;

poţi să mă ascunzi,

dragoste, sub pleoape?

 

Fug… prin moartea mea

ultimele ciute.

Un cerb alb îţi bea

lacrimile mute.

Bookmark and Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 1 =